Fondurile personale
Fondul Ştefan Ciobanu
Fondul bibliotecilor personale a fost constituit în anul 1993 cînd Bibliotecii i s-au remis 487 de volume de o valoare exepţională din biblioteca personală a savantului basarabean, politicianului şi omului de stat din România, academicianului Ştefan Ciobanu. Aceste volume au fost catalogate, prelucrate şi se păstrează separat, alături de alte colecţii personale. Fondul academicianului în mare măsură sunt în limba română, dar conţine şi cărţi în limbile rusă, ucraineană, bulgară, limbi străine. Cărţile sunt pe diverse domenii: istorie, literatură, publicistică. Putem menţiona cîteva lucrări însemnate din biblioteca lui Ştefan Ciobanu: «Èñòîðèÿ Áåññàðàáèè. ×. 1» de Íàêêî Àëåêñåé (Îäåññà, 1873); «Cronicele României sau Letopiseţele Moldovei şi Valahiei. T. 1—3» de Mihai Kogălniceanu (Buc., 1872). Din 60 lucrări tipărite de academicianul Ştefan Ciobanu 19 titluri în limbile română, rusă, franceză se află în biblioteca personală a savantului.
Fondul Andrei Ostap
Patrimoniul marelui artist, sculptorului şi pictorului Andrei Ostap (constituit în 1996) conţine 895 de exemplare, dintre care 559 în limba română, 304 în limbi străine şi 32 în limba rusă. Literatura dăruită este din diferite domenii: artă, beletristică, economie, istorie. Putem menţiona următoarea lucrare preţioasă din colecţia pictorului: «Van Gogh: mape» (Munchen, 1920).
Fondul Haralambie Corbu
Donaţia academicianului H. Corbu (făcută iniţial în anul 1997, în continuă completare) constă din 260 exemplare, inclusiv 7 cu titlu de autor. Majoritatea literaturii donate este din domeniul activităţii academicianului: filologia, care prezintă un deosebit interes pentru specialiştii de ramură. Din lista lucrărilor donate de H. Corbu putem menţiona lucrarea «Istoria românilor» (Buc., 1996), care este de mare folos specialiştilor, elevilor, studenţilor.
Fondul Ion Dron
Fondul profesorului, savantului Ion Dron, instituit în anul 1998, prezintă interes deosebit pentru beneficiarii bibliotecii şi numără 829 de exemplare, dintre care majoritatea sunt în limba română si rusă, iar celelalte — în limbile găgauză, ucraineană, bulgară. Majoritatea cărţilor se referă la diferite domenii de interese ale cercetătorului: lingvistică, istorie, folclor s.a. Pentru 6 dintre ele autor este însuşi Ion Dron: «Ñëîâàðü ãàãàóçñêèõ ãåîãðàôè÷åñêèõ òåðìèíîâ» (Ch., 2001); «Chişinău: schiţe etnotoponimice» (Ch., 2001) s. a. Printre literatura donată sunt ediţii de mare importanţă: «România: cum era până la 1812. Moldova şi Dobrogea. Vol. 2» de Nicolae Iorga (Buc., 1940); «Dicţionarul etnologilor români: în 2 vol.» de Iordan Datcu (Buc., 1998) s. a.
Fondul Victor Cirimpei
Volumele din biblioteca personală a doctorului în filologie Victor Cirimpei sunt în număr de 976 exemplare, dintre care 557 sunt în limba rusă. Nu vom face statistica cu privire la tematica publicaţiilor, fiindcă majoritatea sunt din domeniul studiat de cercetător: filologie, folclor românesc. În colecţia sa sunt publicaţii de preţ ca «Viaţa lui Mihai Eminescu» de G. Călinescu (Buc., 1996), «Temelii folclorice şi orizont european în literatura română» (Buc., 1971).
Fondul Arcadie Evdoşenco
Volumele oferite de lingvistul Arcadie Evdoşenco sunt în număr de 644, majoritatea fiind în limba rusă. Literatura donatorului este în mare parte din domeniul lingvisticii, o mică parte din alte domenii. Cele mai importante lucrări din colecţie sunt: «Gramatica limbii române» de Iorgu Iordan (Buc., 1946), «Gramatica comparată a limbilor romanice» (Buc., 1971).
Fondul Mihai Răutu
Volumele din biblioteca personală a economistului român Mihai Răutu constituie 64 exemplare în limba română.
Fondul Andrei Eşanu
În colecţia dăruită de către doctorul în istorie, academicianul, membru-corespondent al AŞM Andrei Eşanu se pastrează 231 exemplare în limbile română, rusă, franceză, dinre care 5 titluri sunt din lucrările autorului. Putem menţiona câteva lucrări ce ar prezenta interes pentru specialişti: «Institution au droit maritime» (Paris, 1803), «Spre cetăţile de pe Nistru» (Buc., 1996).
Fondul Gheorghe Duca
O valoare exepţională prezintă pentru bibliotecă donaţia distinsului savant, academician, om politic, preşedintelui AŞRM Gheorghe Duca, care conţine 201 de exemplare în diferite limbi: română, rusă, străină, dintre care 4 sunt cu titlu de autor, printre care se află o carte de o valoare imensă: «Redox catalysis and ecological chemistry» (Ch., 2002). Literatura donată este foarte variată: chimie ecologică, medicină, economie, politică si din alte compartimente.
Fondul Andrei Andrieş
Fondul ex-preşedintelui AŞM Andrei Andrieş constituie 308 de exemplare: 143 în limba română, 64 în limba engleză, 101 în limba rusă. Fondul se află la filiala bibliotecii de la Institutul de Matematică, fiindca majoritatea literaturii donate este din domeniul studiat de academician.
Fondul Mariana Şlapac
Fondul vicepreşedintelui AŞM, dr. hab. Mariana Şlapac constituie 64 de exemplare.
Fondul Vasile Tarlev
Ex-prim—ministrul RM Vasile Tarlev a îmbogăţit fondul bibliotecilor personale cu 137 de volume în limbile română, străină, rusă, ucraineană.
Academia.edu
Detalii
Chiar dacă în România această bibliotecă nu este cunoscută, se pare că străinii o apreciază. Mai mult de 400.000 de utilizatori au votat în cadrul unui sondaj creat pe boredpanda.com. Sondajul are până acum 12 zile de când a fost creat, iar în urma voturilor, Biblioteca Universităţii Tehnice din Iaşi a fost desemnată cea mai frumoasă bibliotecă din lume.
Detalii
Articolul scoate în evidenţă aspecte mai puţin cunoscute publicului larg din istoria presei basarabene din prima jumătate a secolului XX. Accentul cade pe Revista Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti din Basarabia. Apărută în perioada anilor 1909-1934 într-un tiraj de 24 volume, revista conţine studii ce reflectă istoria ţinutului dintre Prut şi Nistru, în special istoria bisericii locale, deşi temele laice nu lipsesc de pe paginile revistei. Menţionăm că articolul reprezintă o încercare de a familiariza cititorul cu revista şi face o excursie rezumativă prin subiectele abordate pe paginile ei.
Detalii
La 14 mai 2015 comunitatea ştiinţifică din Republica Moldova va consemna o sută de ani din ziua naşterii academicianului Nicolae Corlăteanu, lingvist şi scriitor, om de cultură, academician, fondator al Şcolii ştiinţifice de lexicologie şi gramatică a limbii române în Republica Moldova. A publicat peste 550 de lucrări (monografii, studii, dicţionare, manuale, crestomaţii, programe didactice), a contribuit la organizarea ştiinţei academice. Cu această ocazie biblioteca vă invită să vizitaţi expoziţia cu genericul „Academicianul Nicolae Corlăteanu – organizator al ştiinţei academice”. Expoziţia cuprinde un număr de 62 de documente.
Detalii